Rezultate căutare pentru 'daniel'
-
Apocalipsa cap. 18-19a
11.02.2018 | Iulian GhicaSecțiunea de față (cap.15-19a) ne-a oferit noi detalii cu privire la perioada sfârșitului (potirele, identitatea și judecarea Babilonului celui mare) și se încheie, la fel ca toate celelalte secțiuni, tot cu imaginea revenirii lui Hristos și a biruinței finale.
Detalii -
Apocalipsa cap. 7
16.07.2017 | Iulian GhicaDacă doar 144.000 sunt pecetluiți, ce se întâmplă cu restul Israelului? La fel ca în Ezechiel 9 marea parte a poporului Israel este apostată și sortită pieirii. Doar o rămășiță e protejată. Și acum această rămășiță e reprezentată de Biserică, de evreii și Neamurile care cred în Isus Hristos. Faptul că creștinii de la final sunt reprezentați ca rămășița credincioasă a lui Israel are implicații profunde în interpretare. De exemplu, în Daniel fiara se războiește cu sfinții. Dar în Daniel sfinții sunt în primul rând evreii. Or în Apocalipsa fiara danielică se războiește tot cu sfinții. Dar de această dată aceștia sunt creștinii. Practic se face un salt în hermeneutică. Realitățile veterotestamentare în general și cele danielice în particular sunt aplicate acum în contextul noului legământ. Într-adevăr în Ezechiel 9 rămășița credincioasă e formată în special din evreii credincioși. Dar acum e formată din Biserică. Acest fapt are semnificații profunde pentru Bisericile Apocalipsei (în special Smirna și Filadelfia) dar și pentru interpretarea restului Apocalipsei.
Detalii -
Cartea Daniel - capitolul 2b
14.12.2015 | Iulian Ghica"Petru scrie unor creştini (cel mai probabil preponderent evrei) care erau prigoniţi. Prigoana îi făcea să se îndoiască de faptul că harul de care s-au alipit este adevăratul har al lui Dumnezeu. Dacă ei sunt de partea lui Mesia, de ce Mesia nu-i protejează?"
Detalii -
Cartea Daniel - capitolul 2a
07.12.2015 | Iulian Ghica"...Dacă în cap.1 am descoperit că Dumnezeu este alături de rămășița credincioasă și în Babilon, că VREA și POATE să o mântuiască, în cap.2 descoperim că Dumnezeu este preocupat de Babilonul însuși. El nu domnește peste Babilon doar pentru a mântui rămășița, ci pentru a chema la mântuire Babilonul însuși."
Detalii -
Cartea Daniel - capitolul 1
23.11.2015 | Iulian Ghica"În faţa provocărilor Babilonului avem un mare imperativ: NICIODATĂ SINGUR!"
Detalii