Bine aţi venit!

Data 5 aug. 2011
Autor Iulian Ghica
Format PDF
Numar Pagini 10

În fiecare zi avem nevoie total și la fel de mult de El pentru a ne învăța voia Sa și a ne da puterea să o înfăptuim. Este ca mersul unui copil. Este aventura credinței ca și în viața lui Pavel. Fiecare zi trebuie luată în parte. Dar cum se împacă această perspectivă cu cea a creșterii spirituale și untdelemnului care se adună în candelă pentru zile negre. E adevărat, există o creștere în maturitate, în discermănânt, în cunoștință, în deprinderi sfinte. Dar această creștere trebuie armonizată cu acea dependență totală de Dumnezeu. Creșterea în maturitate și deprinderi sfinte și discernământ se produce și trebuie să se producă , dar ea nu trebuie să scadă dependență noastră de copil față de Tatăl ceresc. Da, vasul trebuie să se lărgească (și aceasta înseamnă de fapt creșterea spirituală) pentru a încape acolo mai mult cer, dar cerul e al Domnului și nu devine niciodată al nostru. El susține prin Duhul deprinderile sfinte și cunoștinţa de El. Ele nu sunt lucruri în sine, nu devin ale noastre. Ele se împletesc cu noi, dar sunt din el, prin El și pentru El.

Etichete

Folosiţi spaţii pentru a separa etichete. Folosiţi ghilimele simple (') pentru fraze.