Bine aţi venit!

Data 23 nov. 2008
Autor Iulian Ghica
Format PDF
Numar Pagini 7

Isus foloseşte astfel de expresii şocante pentru a ne demola temniţele gândirii noastre şi pentru a ne deschide mintea spre Adevărul pe care Îl înţelegem atât de greu. Fiecare ne formăm anumite sisteme cognitive. De multe ori acestea sunt pline de erori şi ne împiedică să înţelegem vorbele Adevărului. Atunci Adevărul vrea să zguduie sistemul nostru de gândire şi să ne provoace la o nouă abordare. Auditoriul lui Isus nu conştientiza nevoia lor de Dumnezeu şi faptul că Isus, pâinea vieţii vroia şi le putea împlini această nevoie. Ei erau blocaţi pe împlinirea nevoilor biologice. Pentru a-i trezi, pentru a-i provoca să gândească dincolo de biologic şi să înţeleagă că alături de nevoile biologice au şi nevoi spirituale, mult mai importante, Isus le rosteşte: „Cine mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu, are viaţa veşnică”. Ei ar fi trebuit să reacţioneze astfel: Ce să însemne aceasta? A, nu se referă la trupul Său fizic, pentru că este vorba de viaţa veşnică şi Isus nu ne-ar cere să facem aşa ceva. El foloseşte un limbaj metaforic. Deci la fel cum avem nevoie de apă şi pâine ca să supravieţuim fizic, la fel avem nevoie de El ca să supravieţuim d.p.d.v. spiritual. Şi Isus nu alege la întâmplare expresiile a bea şi a mânca. Auditoriul după cum am văzut era foarte preocupat de a mânca şi a bea. El porneşte de la preocupările lor din lumea vizibilului pentru a-i ajuta să înţeleagă nevoia lor de Dumnezeu. Petru este dovada vie, că mesajul lui Isus putea fi înţeles: "(...)la cine să ne ducem? Tu ai cuvintele vieţii veşnice. "(v.68).

Etichete

Folosiţi spaţii pentru a separa etichete. Folosiţi ghilimele simple (') pentru fraze.