Matei

Ne-am obișnuit cu Domnul care Se ascunde. Ne-am prea obișnuit să-i simți doar adierea, să-i auzim doar pașii, să ne întâlnim cu micile Sale surprize din zi, să-i citim Scrisorilor sau să-i descfriăm mesaje din contextele vieții...Ne-a obșinuit să Îl căutăm în aproapele nostru, în Biserică, în frații noștri..Ne-am obișnuit cu umbra slavei Sale, cu intuiții, cu deducții, cu aventura CREDINȚEI....Doar toate acestea nu reprezintă decât o anomalie datorată păcatului nostru...

Ucenicii adorm în ceasul cel mai greu al prietenului lor…În fața acestui tablou tragic, parcă devine mai clar înaintea sufletului tulburat al lui Isus că nu este altă cale, că nu este altă soluție pentru vindecarea ucenicilor…

Dacă am înțelege taina Hristosului care flămânzește lângă noi, am vedea și bucuria Sa când primește hrană. Iată de ce focalizarea pe slujba primită și anume aceea de a hrăni pe frații noștri este ESENȚA vegherii, UNTDELEMNUL din CANDELĂ

Deci dacă noi trăim în paradigma: Trebuie să trăiesc o viață de biruință, căci puterea lui Hristos este de partea mea și este mai mare decât puterea păcatului, deci trebuie să trăiesc ca un om sănătos și fără greșeli. Aceasta e voia lui Dumnezeu pentru viața mea, o voie realizabilă. Și dacă-l iubesc voi trăi prin El o viață de biruință!, suntem pe un drum care duce la moarte...