Zaharia cap. 7-8

Ce învățăm nou? Că trauma poporului era încă activă, că lupta cu teama și îndoiala era încă reală. Și drept urmare, învățăm că nevoia de încurajare din timpul zidirii este una permanentă. Marile promisiuni ale Domnului aveau să se împlinească DUPĂ ce ei vor fi zidit Templul. În timpul zidirii nu aveau să vadă mari schimbări. Trăirea prin credință era la ordinea zilei. Din această pricină și nevoia de încurajare era una permanentă. Dar dacă pentru ei, trăirea prin credință era la ordinea zilei, cu mult mai mult este acest lucru valabil pentru cei ce zidesc Biserica lui Hristos. Biserica este prin definiție un templu spiritual, nevăzut. Lipsesc atât semnele vizibile cât și marile promisiuni: binecuvântare fizică, restaurare vizibilă, pocăința națiunilor! Deci și nevoia de încurajare în Trupul lui Hristos este și mai mare. Zidirea e presărată de suferință, de prigoniri, de necazuri. Zidirea nu îndepărtează necazurile vizibile (ca în contextul lor), ci mai degrabă le înmulțește, căci cine vrea să trăiască cu evlavie în Hristos va fi prigonit, și la aceasta am fost chemați!