2 Imparati Capitolul 14

După victoria asupra Edomului, inima lui Amația a început să se înalțe. Dar Amația știa că această înălțare nu era după placul Domnului și nu era compatibilă cu relația cu Dumnezeul lui Israel care cerea întreaga slavă doar pentru sine. Amația este ispitit de păcatul îndumnezeirii și independenței. Dumnezeul lui Israel cerea să fie Domn al vieții lui Amația. Nu puteau sta doi dumnezei pe tronul inimii sale. Amația nu putea domni în același timp cu Domnul lui Israel. Dar idolii neamurilor fuseseră plăsmuiți tocmai pentru a oferi acest confort al îndumnezeirii. Omul putea fi religios, se putea închina la zei și în acelaşi timp putea fi dumnezeul vieții sale, putea face ce vrea, putea să caute plăcerile și slava acestei lumi. Amația înțelege acest lucru, și cred că de aceea aduce dumnezeii Edomului la Ierusalim. Aparent nu avea sens, căci ei nu izbăviseră Edomul dinaintea Dumnezeului lui Israel. Dar cu toate acestea, zeii Edomului ofereau ceva pe care Dumnezeul lui Israel nu putea oferi nicicum: posibilitatea îndumnezeirii inimii. Mândria este cea care îl duce pe Amația la cădere. Succesul aduce inevitabil ispita mândriei. Dar omul poate alege să respingă gloria deșartă a succesului și să recunoască că toată slava trebuie adusă Celui care a adus victoria: Dumnezeu!