Evanghelia dupa Ioan

n faţa acestei taine, capitulăm, cădem în genunchi şi strigăm, ca Toma de altă dată, din adâncul sufletului nostru: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!”. Este ceva dincolo de raţiune, dar care nu neagă raţiunea. Argumentele raţionale reprezintă ceva foarte important, dar nu totul. Credinţa apare în urma unei revelaţii speciale. Această revelaţie o dăruieşte Duhul Sfânt şi atingerea Lui, prin cuvintele vieţii

Evanghelia ne deschide ochii nouă credincioşilor şi ne aduce aminte de ce am crezut în Isus şi care sunt miile de dovezi vii din mijlocul nostru care ne arată cu putere că Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu. Prin studiul Evangheliei ne amintim mai întâi de naşterea noastră din nou, despre întâlnirea noastră cu Isus, despre ce am simţit atunci, şi despre ce s-a schimbat în viaţa noastră. Ne aducem aminte cum Cuvântul a potolit marea foame a sufletului nostru şi apoi a început să rodească lucruri divine

Nu întâmplător pe această femeie o chema Maria, ca şi pe mama lui Isus. Ea ne aduce aminte de promisiunea făcută femeii: Sămânţa ta va zdrobi capul şarpelui! În plânsul Mariei putem vedea plânsul femeii, plânsul Evei, care a păcătuit mai întâi, şi care aştepta venirea Seminţei pentru reabilitare şi restaurarea! Sămânţa venise şi biruise!

Şi această subsecţiune pune în lumină contrastul dintre Isus şi oameni. De această dată contrastul este între egoismul uman şi dăruirea de Sine a lui Isus. Dacă înaintea crucii, soldaţii romani împărţeau între ei hainele lui Isus, Isus de pe cruce, se gândea la viitorul pământesc al mamei Sale.