Data | 26 nov. 2017 |
---|---|
Autor | Iulian Ghica |
Format | |
Numar Pagini | 12 |
Capitolul 12 îl introduce pe balaur, pe cel care stă în spatele fiarei din cap.13. Desigur este prezentat cu multă putere și ca un vrăjmaș care nicidecum nu trebuie subestimat. În același timp, cap.12 ne oferă o perspectivă echilibrată care ne arată că acesta nici nu trebuie supraestimat. Semnul din ceruri al femeii este mai mare decât semnul balaurului. Balaurul nu reușește să împiedice nașterea Copilului, nici să mănânce Copilul. Balaurul este aruncat din cer nu de puterea suverană a lui Dumnezeu ci de discursul îngerilor luminii. Balaurul este luat prin surprindere de aruncarea sa din cer. Acesta are resurse limitate și astfel le concentrează mai întâi asupra lui Israel, și apoi asupra Bisericii. Cerul este deja convins de biruința finală a lui Hristos și de înfrângerea Balaurului. Și nu în ultimul rând, mulți amărâți (ca și noi) de-a lungul istoriei au biruit balaurul prin sângele Mielului, prin cuvântul mărturisirii lor, și prin faptul că nu și-au iubit viața până la moarte. Este incredibil. Nu ni se spune că au biruit păcatul, sau pe demoni, ci pe însuși marele balaur. Și dacă Biserica autentică l-a biruit pe balaur când acesta își desfășura activitatea de acuzator în ceruri, cu atât mai mult îl va birui la final când acesta va fi aruncat pe pământ. Este important să ne amintim că secțiunea din cap.12-15a nu este dedicată doar fiarei, ci fiarei și biruitorilor acesteia. Dumnezeu nu vrea să ne umple de frică prin această secțiune. Da, ne atenționează ca să fim mereu în veghere. Dar El vrea dimpotrivă să ne umple de bucurie, încredere și multă încurajare!