Rezultate căutare pentru 'x'

Aceste capitole reprezintă continuarea chemării lui Ezechia la pocăință. Este de remarcat mai întâi că mustrarea explicită și anunțarea pedepsei mai apar doar în capitolul 32. Principalul element adus de ultima mustrare este faptul că aceasta este adresată femeilor Ierusalimului. Capitolele 33-35 sunt dedicate descrierii pedepsirii vrăjmașului și mântuirii Ierusalimului și poporului Domnului. A doua observație are în vedere glisarea spre escaton din capitolele 34-35. Profetul pornește de la izbăvirea lui Ezechia și ajunge pe nesimțite la finalul istoriei, la izbăvirea finală a poporului evreu

Capitolele 28-35 reprezintă mustrarea Domnului pentru alianța făcută de Ezechia cu Egiptul. Profețiile nu includ doar condamnarea alianței și anunțarea pedepsei divine, dar anunță și izbăvirea miraculoasă a rămășiței. Profețiile înglobează și o dimensiune mesianică, atât cu privire la prima venire cât și cu privire la a doua venire a lui Mesia. Alianța cu Egiptul făcută de fățarnicul și religiosul Ezechia și respingerea Cuvântului Domnului rostit prin Isaia prefigurează respingerea lui Mesia de către Israel, iar mântuirea evreilor din Ierusalim prefigurează mântuirea rămășiței evreilor de la sfârșitul istoriei.

Profeția din aceste capitole urmează tiparul clasic nelegiuire – pedeapsă – mântuire. Profeția începe cu pustiirea țării lui Israel din pricina păcatului ei și este urmată de mântuirea și reabilitarea rămășiței. În mod cert profetul glisează spre finalul istoriei, spre ziua cea mare a judecății și spre ziua cea mare a mântuirii. Știm că repetarea tiparului profetic de bază nu este un scop în sine. El repetă tiparul dar și adaugă elemente noi pe harta istoriei planului lui Dumnezeu cu poporul Lui. Aceste elemente teologice noi vizează cel mai probabil evenimentele din vremea sfârșitului, de vreme ce întreaga secțiune este o glisare spre vremurile escatologice.

Spre deosebire de capitolele13-19 care glisează spre vremurile escatologice şi subliniază importanţa Neamurilor în planul lui Dumnezeu, capitolele 20-22 insistă pe relevanţa profeţiilor pentru evreii contemporani lui Isaia. În acel context istoric, în faţa ameninţării asiriene, Ezechia, noul împărat al lui Iuda trebuia să decidă dacă face alianţe cu popoarele din jur împotriva Asirienilor sau dacă se încrede doar în Domnul.