Rezultate căutare pentru 'test'
-
Predica Exegeza/Aplicatie - Isaia 53
04.04.2010 | Costel GhicaIn capitolul 51 ni se arata cum Domnul vrea să desprindă inima poporului din universul suferinţei şi din imaginea asupritorului, şi vrea să o îmbrace cu bucurie şi să îi fixeze pe Domnul. Pentru că a sosit vremea mântuirii, Domnul îi îndeamnă pe evrei să plece din Babilon şi să nu se atingă de nimic necurat din el. Mântuirea a sosit. Rămâne de văzut cum vor răspunde evreii. Pasajul 52:13-53:12 reprezintă cea mai clară profeţie din tot Vechiul Testament despre suferinţele lui Mesia şi despre semnificaţia morţii Sale. Ea reprezintă jertfa pascală pentru ieşirea din robia babiloniană. La fel cum evreii au ieşit din Egipt în baza jertfei Mielului Pascal, evreii din Babilon au ieşit (în anul 538 î.H.) şi vor ieşi din robie (la a doua venire a lui Hristos) în baza jertfei Robului Domnului. Jertfa Robului Domnului soluţionează problema păcatului şi astfel face posibilă topirea mâniei lui Dumnezeu şi reprimirea poporului în relaţie cu mare bucurie şi mare dragoste.
Detalii -
Predica Aplicatie - Isaia 46-48
14.03.2010 | Iulian GhicaCapitolul 46 creionează un nou contrast între idoli şi Domnul, mai exact între idolii Babilonului şi Yahwe. In acest capitol, profetul organizează un atac direct împotriva idolilor Babilonului, reprezentaţi de Bel şi Nebo. De fapt, capitolul 46 este un mesaj împotriva idolilor Babilonului, iar capitolul 47 un mesaj împotriva Babilonului însuşi. Capitolul 47 prevesteşte cum căderea Babilonului va avea loc într-o singură zi, pe neaşteptate, exact cum s-a şi întâmplat în istorie. Toate aceste detalii sunt date ca evreii să cunoască faptul că toate acestea au venit din mâna Domnului şi nu au fost o întâmplare. Profeţia este construită în jurul a trei idei majore: vinovăţia Babilonului, pedepsirea Babilonului, inutilitatea vrăjitoriilor sale. Capitolul 48 este mesajul lui Dumnezeu pentru Israel în momentul împlinirii edictului lui Cir.
Detalii -
Predica Exegeza - Isaia 46-48
14.03.2010 | Marius MarfaDacă până în capitolul 46 profetul vorbeşte la modul general despre idoli, acum el organizează un atac direct împotriva idolilor Babilonului, reprezentaţi de Bel şi Nebo. De fapt, capitolul 46 este un mesaj împotriva idolilor Babilonului, iar capitolul 47 un mesaj împotriva Babilonului însuşi. Un obstacol important în calea credinţei celor din robia babiloniana de a se ancora în promisiunile lui Dumnezeu era strălucirea Babilonului şi a idolilor acestuia. Capitolele 46-47 sunt menite să doboare acest obstacol. Capitolul 48 este mesajul lui Dumnezeu pentru Israel în momentul împlinirii edictului lui Cir. Yahwe a profețit mai dinainte ieșirea din robie pentru ca poporul să știe că nu idolii săi au adus izbăvirea, ci Domnul, iar motivul izbăvirii nu a fost neprihănirea lor, ci îndurările fără margini ale lui Yahwe. Idolul cel mai periculos rămâne neprihănirea personală și mândria ascunsă a inimii.
Detalii -
Predica Aplicatie - Isaia 40-42
07.02.2010 | Costel GhicaCapitolele 40-66 reprezintă profeţii timpurii despre ieşirea lui Israel din robia Babiloniană. Robia Babiloniană consemnează apogeul pedepsei lui Dumnezeu pentru poporul Său şi marchează criza cea mai mare din perioada Vechiului Legământ a naţiunii Israel. Profeţiile din Isaia 40-42 abordează următoarele teme: • Cap.40 – Yahwe este Stăpânul Creației și nu poate fi comparat cu idolii deșerți. El Își folosește puterea pentru a întări inima celui care se încrede în El. • Cap.41 – Yahwe este Stăpânul istoriei, Cel care îl ridică pe Nebucadnețar și pe Cir în istorie și împlinește ce a promis Robului Său Israel, pe care nu Îl uită, nici nu Îl leapădă. Idolii în schimb sunt o scârbă care nu pot face nici bine, nici rău. • Cap. 42 – Dacă Yahwe este Stăpânul Creației și Stăpânul istoriei, de ce a ajuns poporul Său în robie, și de ce întârzie mântuirea Lui?
Detalii -
Predica Exegeza - Isaia 40-42
07.02.2010 | Eugen DascaleanuCapitolele 40-66 reprezintă profeţii timpurii despre ieşirea lui Israel din robia Babiloniană. Robia Babiloniană consemnează apogeul pedepsei lui Dumnezeu pentru poporul Său şi marchează criza cea mai mare din perioada Vechiului Legământ a naţiunii Israel. Profeţiile din Isaia 40-42 abordează următoarele teme: • Cap.40 – Yahwe este Stăpânul Creației și nu poate fi comparat cu idolii deșerți. El Își folosește puterea pentru a întări inima celui care se încrede în El. • Cap.41 – Yahwe este Stăpânul istoriei, Cel care îl ridică pe Nebucadnețar și pe Cir în istorie și împlinește ce a promis Robului Său Israel, pe care nu Îl uită, nici nu Îl leapădă. Idolii în schimb sunt o scârbă care nu pot face nici bine, nici rău. • Cap. 42 – Dacă Yahwe este Stăpânul Creației și Stăpânul istoriei, de ce a ajuns poporul Său în robie, și de ce întârzie mântuirea Lui?
Detalii

