Rezultate căutare pentru 'caracterul omului'

Dacă mijlocirea Fiului lui Dumnezeu avea un asemenea impact în locurile cerești în vechime, oare ce impact are acum în Noul Legământ, când are slava de Mare Preot după rânduiala lui Melhisedec? Pavel, în Evrei 8 ne mărturisește că Punctul cel mai însemnat al acestor lucruri este că AVEM un Mare Preot care S-a așezat la dreapta scaunului de domnie din ceruri, ca slujitor al adevăratului Cort care a fost ridicat nu de un om ci de Domnul.

Cine s-a răzvrătit având înainte un precedent al răzvrătirii? Oare nu Adam, care era cel mai slăvit copac din Eden. Dacă Lucifer-Asirianul era cel mai slăvit copac din Edenul ceresc, Adam-Egipteanul era cel mai slăvit copac din Edenul pământesc. Lucifer se răzvrătește înaintea lui Adam și este izgonit din cer. Adam nu ia seama la drama lui Lucifer și se răzvrătește și el fiind apoi și el izgonit din grădina lui Dumnezeu. Acest capitol arată foarte clar că Egiptul trimite nu doar la răzvrătirea originară a lui Israel ci și la răzvrătirea primordială a OMULUI, adică a lui Adam, iată de ce răscumpărarea lui Israel e din Egipt! Pentru că răscumpărarea OMENIRII are loc din neascultarea lui Adam, din spațiul răzvrătirii primului OM.

Doar prezența Slavei Domnului mai împiedică pe omul în haină de in să reverse focul asupra cetății. Acesta este Fiul, Mijlocitorul. Tocmai El a primit slujba să fie agent al judecății asupra cetății. Cetatea avea să fie distrusă de însuși Fiul lui Dumnezeu, deci de Dumnezeu însuși. În fața urâciunilor din cetate, Fiul nu mijlocește, nu se opune judecății divine. Dar prin gestul slavei Domnul care îmbrățișează, sărută Casa pentru ultima dată, și prin faptul că nu se grăbește să părăsească Templul, ni se sugerează că acum Tatăl mijlocește pentru cetate. El care nu dat voie nici Fiului să mai mijlocească pentru cetate, mijlocește El însuși pentru cetate. O îmbrățișează din nou. Nu se grăbește să părăsească Templul. Se oprește la intrarea în curtea Templului.

Pavel căuta OAMENI de încredere. În cele din urmă Scriptura ne învață să fim oameni, ne învață să trăim frumos, să trăim ca oameni. Ea ne întoarce către modelul umanității primordiale pe care noi am pierdut-o și am uitat-o. Atunci când ne descoperă trăsăturile acestei umanități mustrarea e inevitabilă, căci apare imediat discrepanța între ce suntem și ceea ce ar trebui să fim. Dar apoi apare și îndreptarea, adică schimbarea, rodirea spre modelul ideal al omului edenic. Practic Dumnezeu vrea ca în firea pământească, în acest veac rău și în mijlocul vrăjmașilor noștri să trăim în autenticitatea omului edenic.