Rezultate căutare pentru 'numeri cap 33'
-
Predica Exegeza - Isaia 10-12
15.11.2009 | Marius MarfaSe clarifică faptul că mântuirea finală a lui Israel nu vizează tot poporul, ci doar o rămășiță care se va întoarce la Domnul. Astfel, descoperim că termenul de rămășiță are două sensuri distincte: mai întâi se referă la rămășița credincioasă din popor reprezentată de Isaia și ucenicii lui, iar apoi se referă la acea parte din popor care după pedepsirea celei mai mari părți din popor, se va întoarce la Domnul și va fi mântuită.
Detalii -
Predica Aplicatie - Isaia 7-9
08.11.2009 | Eugen DascaleanuEste clarificată slujba lui Isaia de a împietri inima poporului: deși Isaia este chemat de Domnul să fie mai întâi un agent al mântuirii pentru popor (Emanuel – Dumnezeu este cu noi), el devine un agent al judecății și împietrii (Maher-Șalal-Haș-Baz – Grăbește-te de prădează, aruncă-te asupra prăzii), nu din pricina capriciilor lui Dumnezeu, ci pentru că poporul respinge cu nerușinare Cuvântul Domnului. Isaia rămâne un agent al mântuirii doar pentru rămășița credincioasă din popor, formată din familia și ucenicii lui. Este anunțată însă o mântuire finală a lui Israel.
Detalii -
Predica Exegeza - Isaia 7-9
08.11.2009 | Ioan ChirilaEste clarificată slujba lui Isaia de a împietri inima poporului: deși Isaia este chemat de Domnul să fie mai întâi un agent al mântuirii pentru popor (Emanuel – Dumnezeu este cu noi), el devine un agent al judecății și împietrii (Maher-Șalal-Haș-Baz – Grăbește-te de prădează, aruncă-te asupra prăzii), nu din pricina capriciilor lui Dumnezeu, ci pentru că poporul respinge cu nerușinare Cuvântul Domnului. Isaia rămâne un agent al mântuirii doar pentru rămășița credincioasă din popor, formată din familia și ucenicii lui. Este anunțată însă o mântuire finală a lui Israel
Detalii -
Predica Aplicatie - Isaia 5
25.10.2009 | Sebi GhicaCapitolul 5 este un capitol al judecăţii divine în care Isaia insistă că poporul care nu rodeşte va avea parte de revărsarea violentă a mâniei lui Dumnezeu şi pentru cei mai mulţi din popor povestea lor nu va avea deloc un sfârşit fericit. Deci promisiunea mântuirii nu este pentru aceeaşi generaţie care este condamnată din pricina păcatului ei.
Detalii -
Predica Exegeza - Isaia 5
25.10.2009 | Vali MeiuCapitolul 5 este un capitol al judecăţii divine în care Isaia insistă că poporul care nu rodeşte va avea parte de revărsarea violentă a mâniei lui Dumnezeu şi pentru cei mai mulţi din popor povestea lor nu va avea deloc un sfârşit fericit. Deci promisiunea mântuirii nu este pentru aceeaşi generaţie care este condamnată din pricina păcatului ei.
Detalii

