Comentarii Biblice

Acest capitol, care este considerat argumentul fundamental al teoriei predestinării clasice (la mântuire), nu doar că nu are nici o legătură cu predestinarea la mântuire (căci ne vorbeşte de predestinarea la o slujbă istorică), ci se dovedeşte a fi un argument fatal împotriva teoriei predestinării...

Nu Hristos suferă cu noi, ci noi suferim cu El. Nu El intră în suferinţa noastră, ci noi suntem invitaţi în suferinţa Lui. Nu noi experimentăm durerea cea mare, iar El devine doar părtaş la ea, ci El este Cel care gustă marea durere, iar noi suntem doar părtaşi la ea .

La naşterea din nou mintea noastră cunoaşte o altă paradigmă de funcţionare, cea a Duhului Sfânt. La fel cum centrul de greutate al firii pământeşti se regăseşte în gândirea individului, la fel şi centrul de greutate al omului cel nou se află tot în domeniul gândirii. De aceea lucrarea de transformare a Duhului este în primul rând un proces de înnoire a minţii.

Pavel îşi încheie expunerea despre lupta dintre fire şi Duh cu un minunat pasaj despre înfiere. El opune duhul înfierii, care ne face să strigăm „Tăticule!”, unui duh de robie care aduce frica. Legătura cu Cerul se defineşte nu prin duh de robie, ci de înfiere. Noi suntem robi, dar Stăpânul nostru este bun şi plin de dragoste, şi mai mult este chiar Tatăl nostru.