2 Corinteni

Acum înțelegem de ce Pavel începe să răspundă acestor acuzații prin formularea: Eu, Pavel, vă rog, prin BLÂNDEȚEA și BUNĂTATEA LUI HRISTOS...Pavel le aduce aminte că bunătatea și blândețea nu sunt slăbiciuni, ci calități cristice. Hristos nu a fost slab pentru că nu l-a umilit pe Iuda în fața ucenicilor. Blândețea face posibilă confruntarea în dragoste. Dacă blândeţea lipsește din confruntare, atunci dragostea nu se poate vedea. Iar dacă nu se vede dragostea, confruntarea va îndepărta, și nu va putea construi spre recuperarea celui căzut. Pavel deci vrea să îi ajute să nu confunde bunătatea și blândețea cu lipsa de verticalitate.

        Dumnezeu mângâie pe cei smeriți? De ce? Pentru că Domnul stă împotriva celor mândri dar dă har celor smeriți. Celor care se cred tari, care se încred în ei înșiși, Domnul nu le poate da ajutorul. Deci ajutorul îl primești în măsura în care ești smerit, în care îți recunoști slăbiciunea, neputința, nevoia, dependența totală de Dumnezeu în orice situație. Și am discutat în cap. 1 cum mângâierile sunt principalul ajutor primit de la Dumnezeu în mijlocul încercărilor. Și Domnul este generos în a da mângâiere. Și este generos cu Pavel care primise atâtea revelații și resurse speciale. Cu siguranță că este generos și cu fiecare din noi. Dar există mai multe condiții. (...)

      Pavel începe descrierea măreței sale slujbe arătând nu spre sine, ci spre Domnul. El mulțumește lui Dumnezeu. Nu Dumnezeu îi este dator lui, ci el îi este dator Domnului. Nu el îi face un favor Domnului, ci Domnul îi dă harul să fie în lucrarea Sa. Nu Dumnezeu are nevoie de el ci el are nevoie de Dumnezeu. Deci, deși slujba sa este atât de importantă în planul lui Dumnezeu, el trebuie să mulțumească Domnului și nu Domnul lui. Domnul Își poate împlini planul cu sau fără Pavel. Dar viața lui Pavel nu este tot una cu sau fără Domnul. (...)