Plângerile lui Ieremia cap. 1

Ierusalimul este ca o mamă care și-a pierdut într-o clipă cei mai mulți din copiii ei. Însuși Bărbatul ei a luptat împotriva ei, iar acum a părăsit-o. În marea ei durere, caută mângâiere, dar nimeni nu o mângâie. Vrăjmașii ei se bucură, iar foștii ei prieteni au părăsit-o și îi sunt și ei împotrivă acum. Această durere e cea mai mare durere care au cunoscut-o neamurile (v.12). Și totuși ne tulbură gândul că durerea Rahelei de la final va fi mai mare decât cea din anul 586, decât cea din anul 70, și chiar decât cea din vremea Holocastului. Ce va fi la final? Oare ce va fi în inima Domnului la final? Oare de ce nu pare să se grăbească Domnul în a aduce finalul?