Ezechiel cap. 16

Harul MÂNTUITOR (nu cel general) nu se poate revărsa sau manifesta peste noi fără credința noastră, fără să-l primim. Harul nu ne poate mântui cu forța, harul nu ne poate ierta cu forța, nu ne poate sfinți cu forța, nu ne poate schimba cu forța. Rolul nostru activ în piesă este să recunoaștem ceea ce suntem, nevoia noastră disperată de har, și să primim prin credință cât mai mult din acest har. În Piesă vor fi atât păcătoși pedepsiți cât și păcătoși înălțați. Harul însă nu poate străluci doar prin pedepsirea celor păcătoși. El strălucește în mod evident mai clar prin mântuirea celui păcătos. Rolul nostru activ este de a ne lăsa mântuiți de acest har; dar nu doar la nașterea din nou, ci în fiecare clipă, până la moarte și pe toate planurile: fizic, spiritual, social, material (măcar că toate acestea sunt legate între ele în mod profund). Și cu cât ne lăsăm mântuiți mai mult din starea noastră de păcătos cu atât mai mult har se poate revărsa peste noi. Și cu cât mai mult har se manifestă peste noi cu atât mai mult strălucește singurul Erou al piesei. Deci prin activarea credinței noastre putem accesa mai mult har și putem mări asupra noastră contrastul dintre ceea ce suntem și merităm și ceea ce devenim și primim. Tocmai mărirea acestui contrast face să strălucească mai clar harul divin. Și Ierusalimul nu va putea crea acest contrast în dreptul său decât în urma credinței sale. Fără actul credinței va străluci răbdarea lui Dumnezeu față de el, dar apoi pedeapsa va pune capăt acestei răbdări. Înălțarea lui peste măsură de mare va face să apară acest contrast teribil care va revela marele har al lui Dumnezeu. Și într-adevăr, Ierusalimul ca cetate istorică și-a și înmulțit curviile peste măsură de mult, și înmulțirea păcatelor sale face ca acest contrast să devină și mai mare. Dar noi nu suntem o cetate istorică ce străbate vremurile ci niște bieți păcătoși care dispar ca iarba de pe scena lumii. Noi nu trebuie să ne străduim să ne înmulțim păcatele.