Zaharia cap. 12-14

Izbăvirea nu va fi un cec în alb. Ea va veni doar ca urmare a pocăinței rămășiței poporului ales, ca urmare a plânsetului și strigătului acestuia. În acele momente groaznice ale finalului, Dumnezeu va turna ”peste casa lui David și peste locuitorii Ierusalimului un duh de îndurare și rugăciune, și își vor întoarce privirile spre Mine pe care L-au străpuns”. Textul face cu claritate referire la prima venire a lui Mesia descrisă în cap.11. Ca și în cap.11, Mesia e o Persoană divină care se confundă cu divinitatea. Nicăieri nu găsim în Vechiul Testament descrisă pocăința finală a poporului evreu și că miezul acestei pocăinței este tocmai recunoașterea faptului că aceștia au respins pe Mesia. Și pocăința va fi una totală și autentică. Și va fi jale mare. Va fi ca jalea din Egipt când egipentii își plângeau întâiul născut după urgia 10, și va fi ca în valea Meghidonului când poporul îl plângea pe marele rege Iosia. Dar mai mult decât atât fiecare familie se va jeli deosebit, într-un fel aparte. Fenomenul nu va fi unul de isterie națională, de entuziasm trecător al mulțimii. Pocăința se va personaliza în fiecare familie și va fi una autentică pentru fiecare familie în parte. Fiecare familie va avea plânsul ei. Dar și în cadrul fiecărei familii, fiecare membru va plânge deosebit căci textul insistă: ”și femeile ei deosebit”.