Grăuntele de muştar nr. 176

E-he-he, nu ştiu cum au fost rânduite zilele astea, dar prea pică una în aşteptarea celeilalte: ba e „Valentine’s day”, ba e „Dragobetele”, ba e „8 Martie”, ocazii una şi una să privim în jur şi să ne amintim de nesingularitatea noastră – vorbesc din punctul de vedere al unui bărbat, desigur, dar e valabil şi vice versa. În intrinsecul lor, aceste pseudo sărbători nu sunt deloc stricăcioase. Pe de o parte redescoperim frumosul şi reînviem trăiri, emoţii şi sentimente peste care am făcut aşternut prafului şi ignoranţei. Pe de altă parte, ne poziţionăm relaxat faţă de idolii ascunşi ai vieţii noastre, cu figuri zâmbitoare. Una peste alta, în aceste zile e o condensare de frumos şi iubire după care trupul nostru flămânzise. Rare sunt zilele când ţi-e dat să vezi pe stradă atâtea persoane zâmbind, ţinându-se de mână. Este atâta densitate de dragoste, încât te umpli de parfumul echinocţiului trecut şi renăscut. Rareori îmi este îngăduit, pe parcursul unui an, să observ trecătorii renunţând la jugul trecerii de sine şi la povara tumultuosului neajuns. E senin şi când plouă, e cald şi pe ger, e lumină şi noaptea. E ziua când susţinem extemporalul iubirii.

Costel Cozorici