Grăuntele de muştar nr. 192

Am participat cu multă emoţie dar şi plin de nerăbdare şi speranţă la întâlnirea cu cei care fac posibilă această sărbătoare în biserica noastră. Și de fiecare dată când particip la astfel de întâlniri este la fel. Intru într-o atmosferă ce greu o pot descrie în cuvinte. Retrăiesc acea nebunie frumoasă a dragostei dintâi pe care fiecare dintre noi am pipăit-o la un moment dat. Mă uit la aceşti nou-născuţi în scutecele credinţei şi nu pot rămâne indiferent faţă de entuziasmul şi dorinţa lor de a se arunca fără preget în braţele Mântuitorului. Este un sentiment care vizează doar palierul iniţiatic, sondabil numai prin afinitate spirituală. Bobocii ce ies din mugurii trupului lor firav, pe cât sunt de puţin vizibili, pe atât de parfumată este emanaţia trăirii lor, iar totul în jurul lor se umple de parfumul cerului. Chiar sunt invidios pe mine că iau parte – chiar şi numai din motivul culegerii unor prime impresii cărora să le dau viaţă pe paginile revistei – la bucuria lor declarativă înaintea voastră, a majorităţii celor din biserică. Am reuşit să mă identific cu emoţiile unora dintre ei şi să rezonez cu neliniştea altora, să retrăiesc nesomnul de dinaintea unei mari decizii şi să fiu parte la mirosul plin de culoare al acestei sărbători. O clipă într-adevăr specială ce se scaldă în infinit.