Evanghelia dupa Ioan Capitolul 8

Îmi place delicateţea şi blândeţea Luminii. Ea nu vrea să îi umilească şi să-i strivească pe cei din întuneric cu intensitatea strălucirii sale. El vrea să-i cerceteze pentru viaţă, pentru reabilitare, pentru recăpătarea demnităţii. Isus nu este condamnatorul şi justiţiarul. El este Cel ce vrea să dăruiască iertarea şi vindecarea. Dar ca să poată face acest lucru întâi trebuie să conştientizăm cât de bolnavi suntem. Isus Lumina rămâne singur cu femeia prinsă în preacurvie. El nu avea păcat. El avea dreptul să ridice piatra. Dar nu o face, ci îi rosteşte nişte cuvinte care au menirea să îi redea femeii demnitatea pierdută prin păcat: „Femeie, unde sunt pârâşii tăi? Nimeni nu te-a osândit?....Nici Eu nu te osândesc.” Oare cum au răsunat în mintea femeii cuvintele: Nici Eu nu Te osândesc. Oare cum a rezonat inima femeii în faţa Luminii? Iată că Lumina a scos la iveală răul din inima celor ipocriţi şi îmbrăcaţi cu haina religiozităţii. Dar care a fost efectul Luminii asupra celei care fusese prinsă când comitea adulterul? În mod cert ruşinea şi sentimentul de vinovăţie în prezenţa lui Isus s-a amplificat şi mai mult. Ceilalţi au plecat. Dar, Isus, Lumina, Cel fără de păcat a rămas. El avea dreptul să ridice piatra. O va face? În această tensiune şi linişte apăsătoare, ea aude, din partea Luminii, cuvintele aducătoare de viaţă: Nici Eu nu te osândesc. Lumina osândeşte şi totuşi nu osândeşte. Iată paradoxul capitolului 8. Mai târziu Isus în cap.8 acelaşi Isus va spune: am multe de osândit în voi. Deci, El osândeşte sau nu osândeşte? În versetul 15 El ne spune că nu judecă pe nimeni, dar apoi rosteşte judecăţi aspre asupra Iudeilor. Cum să înţelegem aceste lucruri?