Bine aţi venit!

Predica Aplicatie - Ev. dupa Ioan cap 4

Predica Aplicatie - Ev. dupa Ioan cap 4

Fii primul care scrie un comentariu acestui material

Descarca Predica Aplicatie - Ev. dupa Ioan cap 4
Asculta online

Data 2 nov. 2008
Autor Ioan Chirila
Format Audio
Durata 37 min
Tip Predica Aplicatie

Ce să însemne închinarea în duh şi în adevăr? Este o închinare care porneşte din inimă. Această închinare este posibilă doar prin lucrarea Duhului Sfânt care se pogoară în inima omului şi armonizează inima cu adevărul revelat al lui Dumnezeu. A te închina în adevăr înseamnă ca închinarea ta să izvorască din recunoaşterea adevărului despre Dumnezeu şi despre tine. De multe ori ne putem închina la un Dumnezeu fals, plăsmuit de imaginaţia noastră şi având o imagine eronată despre noi înşine. Aceasta este o închinare în minciună. Închinarea în adevăr, înseamnă o închinarea adevărată înaintea unui Dumnezeu adevărat. Doar Duhul ne poate descoperi adevărul despre Dumnezeu şi despre noi înşine, doar smerindu-ne înaintea acestor adevăruri, închinarea noastră va fi plăcută Tatălui. Din acest pasaj inima mea tresare la faptul că Tatăl caută, doreşte astfel de închinători. Ne aducem aminte de imaginile din Levitic când autorul ne spunea că jertfele aduse după rânduieli aveau să fie de bun miros pentru Domnul. Domnul Îşi găsea plăcerea şi bucuria într-o închinare după voia Lui, într-o închinare în duh şi adevăr. O, cât de mult se bucură Tatăl cel ceresc când cineva de pe pământ I se închină în duh şi adevăr! Şi totuşi de ce se bucură aşa de mult? Este bucuria unui Tată pentru binele copilului său. Închinarea în duh şi adevăr aduce fericire, împlinire, mântuire omului. Tatăl se bucură de acest lucru. Dar este vorba şi de satisfacţia unui tată când vede că al său copil, îl caută, îl ascultă, are încredere în el, îl cinsteşte şi îl recunoaşte ca tată. Bucuria din inima Tatălui ar trebui să inspire închinarea noastră. Dacă am şti câtă bucurie aducem în inima Tatălui ori de câte ori ne oprim din zbuciumul zilei şi ne închinăm Lui în duh şi adevăr!

Etichete

Folosiţi spaţii pentru a separa etichete. Folosiţi ghilimele simple (') pentru fraze.