2 Corinteni Cap 10

(...) Acum înțelegem de ce Pavel începe să răspundă acestor acuzații prin formularea: Eu, Pavel, vă rog, prin BLÂNDEȚEA și BUNĂTATEA LUI HRISTOS...Pavel le aduce aminte că bunătatea și blândețea nu sunt slăbiciuni, ci calități cristice. Hristos nu a fost slab pentru că nu l-a umilit pe Iuda în fața ucenicilor. Blândețea face posibilă confruntarea în dragoste. Dacă blândeţea lipsește din confruntare, atunci dragostea nu se poate vedea. Iar dacă nu se vede dragostea, confruntarea va îndepărta, și nu va putea construi spre recuperarea celui căzut. Pavel, deci vrea să îi ajute să nu confunde bunătatea și blândețea cu lipsa de verticalitate. Pavel îi încredințează că așa cum este în vorbă, așa va fi și în faptă când va fi de față. Cu alte cuvinte, va confrunta și se va delimita de cei care trăiesc în păcat și refuză pocăința. Dar îi roagă, îi imploră, să nu îl facă să fie plin de îndrăzneală față de ei când va fi de față. Pavel nu dorea să confrunte căci confruntarea aducea întristare. A explicat acest lucru în cap.2. Dar Pavel nu evita confruntarea dacă era necesară. Prin acest echilibru el arăta că nu este nici în extrema celui care iubește conflictele, scandalul și certurile, care face din confruntarea și mustrarea altora o carieră, dar nici în extrema celui temător și lipsit de verticalitate care evită mereu conflictele și confruntările. Pavel nu dorea să fie plin de îndrăzneală față de cei care se complăceau în păcat, dar era gata să o facă dacă aceștia nu se pocăiau. Și Pavel avea autoritate apostolică, Și cuvântul său avea putere în Bisericile lui Hristos. Și dacă Pavel se delimita față de un om sau față de o comunitate, acea comunitate era privită ca lepădată înaintea tuturor. Pavel primise autoritatea apostolică. El avea autoritate să confrunte. Și avea să o facă tot în bunătatea și blândețea lui Hristos. (...)