Ioel cap. 2a

În faţa căinţei poporului Dumnezeu se căieşte de intenţia de a aduce dreapta Sa judecată asupra poporului Său. Răul de care îi pare rău este dreapta manifestare a judecăţii Sale faţă de un popor vrednic de pedeapsă. Iată că Dumnezeu este mai întâi îndurare (vezi Exod cap.34) şi glasul îndurării este mai intens. Deşi judecă cu demnitate şi hotărâre pe cei păcătoşi, lui Îi place îndurarea şi nu judecata. El amână cât se poate de mult judecata, dar de-abia aşteaptă să mântuiască. Astfel în faţa căinţei poporului intenţia trecută de a-l judeca pare ca un mare RĂU de care trebuie să se căiască. În acelaşi timp aceste expresii sunt folosite pentru a-l încuraja pe Israel să se întoarcă la Dumnezeu şi să se căiască. În cap.1 poporul e numit fecioară, iar în cap.2 Yahwe Se vede ca unul ce trebuie El Însuşi să se căiască. Oare aceste imagini şocante care par să sfideze realitate şi adevărul despre Israel şi Yahwe, nu sunt menite să-l ajute pe Israel să se căiască? E ruşinos să te căieşti? Dar iată că Dumnezeu Însuşi se căieşte. De ce nu am face-o şi noi?