Romani 1:32-2:16

Judecarea celuilat demonstrează fără drept de tăgadă că omul are cunoştinţă de un sistem de valori absolute de care nu se poate debarasa. Existenţa acestor absolute în conştiinţa sa reprezintă dovada faptului că ei ştiu verdictul Creatorului cu privire la imoralitate. Raţionamentele sunt simple şi inevitabile:  dacă recunosc aceste valori ca fiind absolute, atunci recunosc că ele sunt valabile şi la Creator; dacă conştiinţa mea deosebeşte în mod natural binele de rău, Cel care m-a înzestrat cu această conştiinţă nu are acelaşi fel de deosebire a binelui şi răului?;  dacă în mine este un simţ atât de puternic al dreptăţii şi sunt gata să judec fără ezitare pe cel care greşeşte, oare Cel care m-a creat nu este şi el drept, şi nu va judeca şi El? ; Compararea caracteristicii universale a conştiinţei umane de a judeca cu mărturia creaţiei conduce raţiunea umană la o concluzie certă: hotărârea lui Dumnezeu asupra celor ce săvârşesc astfel de lucruri imorale este moartea.