Bine aţi venit!

Data 20 ian. 2007
Autor Iulian Ghica
Format PDF
Numar Pagini 7

 Ştim că principalul obstacol în mântuirea noastră era Legea care ne condamna la moarte. Murind împreună cu Hristos, pedeapsa Legii a fost împlinită faţă de noi şi astfel, am fost izbăviţi de condamnarea ei şi am devenit liberi să intrăm împreună cu Hristos în spaţiul vieţii. La fel cum moartea fizică scoate pe om de sub autoritatea Legii, la fel moartea în Hristos izbăveşte pe om de condamnarea Legii. Ba mai mult, din perspectiva metaforei căsătoriei, metaforă ce oglindeşte valori divine ce guvernează relaţia omului cu Dumnezeu, noi eram căsătoriţi cu moartea, eram sub condamnarea Legii. Eram de fapt, ai lui Satan, dar pe care Pavel evită să îl menţioneze. Căsătoria noastră cu moartea făcea imposibilă căsătoria noastră cu Dumnezeu. Din această perspectivă, pentru a ne putea logodi cu Hristos, moartea trebuia să rupă legătura noastră cu Întunericul. Moartea Întunericului nu putea satisface dreptatea lui Dumnezeu, de aceea singura soluţie era moartea noastră. Dar moartea noastră însemna separarea definitivă de spaţiul vieţii. De aceea, doar moartea şi învierea noastră făceau posibilă ruperea legăturii noastre cu Întunericului. Şi acest lucru s-a realizat în Hristos. Căsătoria noastră cu Întunericul s-a încheiat şi am devenit liberi să fim ai lui Hristos.

Etichete

Folosiţi spaţii pentru a separa etichete. Folosiţi ghilimele simple (') pentru fraze.